Istoric

Istoricul Școlii Primare din Ungra

Şcoala confesională a luat fiinţă aproximativ în anul 1840. La început cursurile se ţineau în case particulare iar scrisul se preda, poate ca pretutindeni, pe table de lemn și buche.

Registrul istoric al comunei Ungra, început la 21 mai 1938, menţionează că după documentele care existau atunci la Biserica Lutherană din localitate, biserica ortodoxă din Ungra datează din anul 1700 când s-a deschis şi şcoala română condusă de slujitorii bisericii. Şcoala confesională ortodoxă română, ca instituție se întinde pe o durată de 258 de ani.

Când populaţia românească a început să sporească s-a simţit nevoia ca şi aceasta să fie cuprinsă în procesul instructiv educativ. Prima şcoală românească a fost construită prin anii 1850 – 1860 pe intravilanul bisericii numit „În cruci”. Primul dascăl al acestei școli a fost preotul Roşca.

POȘTĂRIE

Local construit de Parohia
Ortodoxă Română

Acest local a fost construit de parohia ortodoxă română, prin puteri proprii, din piatră şi cărămidă, însă sub un deal, pe un teren nesănătos. Era alcătuit dintr-o sală spaţioasă, antreu mare, locuinţă pentru învăţător şi şopron pentru lemne. Venind ani ploioşi, şcoala a suferit deteriorări atât de mari, încât autorităţile maghiare au interzis funcţionarea ei.

În aceste condiții cursurile s-au putut ține în casa parohială, preotul având locuință proprie. În anul 1886 parohia ortodoxă română, obţine de la Comuna politică, numai pe bază de proces verbal, un loc pentru şcoală şi zideşte o sală de clasă şi locuinţă pentru învăţător în locul numit „Poştărie”.

Noua clădire a fost făcută în două etape, o aripă mai mică şi o a doua mai înaltă. Noul local nu corespundea însă nici acum modelului tip iar autorităţile maghiare au amenințat din nou cu închiderea.

Până la 1886 nici preotul şi nici dascălii nu aveau studii corespunzătoare pentru învăţământ. După 1887 vine ca învăţător Ion Roşca, nepotul preotului Roşca, singurul din zonă care avea Şcoala Normală. Datorită unor fraude comise în dauna elevilor şi a părinţilor, învăţătorul Roşca pleacă peste munţi în vechea Românie.

POȘTĂRIE

Local construit de Parohia
Ortodoxă Română

Acest local a fost construit de parohia ortodoxă română, prin puteri proprii, din piatră şi cărămidă, însă sub un deal, pe un teren nesănătos. Era alcătuit dintr-o sală spaţioasă, antreu mare, locuinţă pentru învăţător şi şopron pentru lemne. Venind ani ploioşi, şcoala a suferit deteriorări atât de mari, încât autorităţile maghiare au interzis funcţionarea ei.

În aceste condiții cursurile s-au putut ține în casa parohială, preotul având locuință proprie. În anul 1886 parohia ortodoxă română, obţine de la Comuna politică, numai pe bază de proces verbal, un loc pentru şcoală şi zideşte o sală de clasă şi locuinţă pentru învăţător în locul numit „Poştărie”.

Noua clădire a fost făcută în două etape, o aripă mai mică şi o a doua mai înaltă. Noul local nu corespundea însă nici acum modelului tip iar autorităţile maghiare au amenințat din nou cu închiderea.

Până la 1886 nici preotul şi nici dascălii nu aveau studii corespunzătoare pentru învăţământ. După 1887 vine ca învăţător Ion Roşca, nepotul preotului Roşca, singurul din zonă care avea Şcoala Normală. Datorită unor fraude comise în dauna elevilor şi a părinţilor, învăţătorul Roşca pleacă peste munţi în vechea Românie.

Abandonul clădirii școlii românești

După 1948, clădirea şcolii româneşti a fost abandonată iar învăţământul a funcţionat în şcoala germană care prin actul de naţionalizare a fost trecută în proprietatea Statului român.

În perioada 1912 – 1913 parohia reuşeşte să adauge acestui local o sală spaţioasă, o cameră, bucătărie, şură şi grajd. În aceste condiții, localul cu adăugirile arătate anterior, adăposteşte şcoala primară de stat.

Aici a funcționat şcoala română până la 1 septembrie 1948, când fiind prea puţini români şi prea mulţi rromi, şcoala s-a mutat în localul şcolii germane. Încă înainte de reforma învăţământului elementul românesc scade vertiginos iar elementul ţigănesc creşte în acelaşi tempo. Din acest moment şcolarizarea devine o problemă foarte grea pentru cadrele didactice. Deşi toţi copiii sunt cuprinşi în sistemul educativ, frecvenţa este foarte neregulată, iar calitatea învăţământului slabă.

Cadrele didactice au folosit la maximum, toate mijloacele, în munca de lămurire, pentru îmbunătăţirea frecvenţei, dar fără rezultate pozitive.

MAI MULT

Activitatea școlii

Activitatea şcolii, în cazul nostru, se poate împărţi în trei etape:

Înainte de Unirea Ardealului cu România

De la Unire până la 23 august 1944

După data de 23 august 1944

Biserica şi şcoala având un singur ţel: ridicarea poporului român la treapta de naţiune dominantă şi-au îndeplinit această sarcină care a culminat prin Unirea Ardealului cu România. În intervalul dintre Unire şi al doilea război mondial şcoala română a avut sarcina să consolideze unirea prin munca culturală şi activitatea socială. Şcoala nouă a cărei temelie s-a pus prin reforma învăţământului din 1948 lichidează analfabetismul, se rupe de concepţiile antiştiinţifice mistico-religioase şi reuşeste să cuprindă toţi copiii la şcoală. În anul 1960, prin contribuţia părinţilor, se lărgeşte spaţiul şcolar cu încă 3 săli de clasă şi cancelarie, luând astfel fiinţă şi în comuna noastră şcoala de 8 ani. Mulţi copii au trecut pragul şcolii de 8 ani şi în urma absolvirii unor şcoli medii, tehnice, profesionale s-au calificat pentru o profesie şi au intrat în câmpul muncii. Astfel, Ungra a avut ingineri agronomi, zootehnişti, constructori, electrotehnici şi o serie întreagă de intelectuali (Bucur Şchiopu).

Întocmit, 

Cercetător științific,

Melania Tohănean

Muzeul de Etnografie Brașov

Call Now Button